Jurnal de calatorie la capatul lumii II

Amintirea acelor zile asa de calduroase naste in mine dorinta de a ma reintoarce la placuta caldura, tinand cont ca acuma la noi temperaturile scad vertiginos … si frigul nu e cel mai placut lucru pentru mine. Asa ca ma trezesc de multe ori visand … visand la lucrurile minunate pe care le-am facut acolo in India in Mai 2009.

Undeva la capatul celalt al lumii mi-a ramas o buna parte din inima mea … Ma gandesc adesea la copii din orfelinatele Agape unde am lucrat timp de 3 saptamani si ma bucur sa stiu ca acum s-au mai adaugat inca 4 copii la cei 21 pe care i-0am cunoscut eu.

Viata acelor copii a avut un impact foarte mare in viata mea. M-au impresionat atat prin trecutul de multe ori tragic al acestor micuti dar mai mult miracolul vietilor lor transformate si pasiunea cu care ei, doar niste copii fara studii teologice mergeau plini de ravna evangheliei pacii la fosti lor vecini din mahala si la rudele, colegii si prietenii lor.  Sunt niste copii ce au invatat sa fie harnici si disciplinati in ciuda culturii in care traiesc.  Inca e un exemplu pentru mine modul in care acesti copii lucrau cot la cot cu noi cei mari cand era cazu – erau meru gata sa slujeasca- cei mari ii ajutau pe cei mici atat la teme sau sa manace sa le spele si lor hainutele. Nu stiu cati dintre noi am invatat sa fim asa de disciplinati cum erau ei. In fiecare dimineata la 5 se trezesc pentru a alerga si a face sport. Acest lucru e foarte ciudat pentru cultura indiana, majoritatea oamenilor nu sunt implicati in activitati sportive, mai ales cei ce sunt din castele inferioare nici nu isi permit acest lux. Dar acesti copilasi se bucura sa aiba un antrenor de judo dintre misionari din koreea si acest lucru le da posibilitatea de a practica un sport ce ii ajuta la dezvoltarea lor fizica. Majoritatea dintre ei provenind din zone sarace sufera de subnutritie in momentul in care sunt adusi in orfelinat, asa ca sportul e cel mai bun remediu pentru ei. E impresionant sa vezi ce pasionati sunt acesti micuti evanghelisti si cand vine vorba de invatat sau citirea zilnica a cuvantului, sau lectiile biblice zilnice pe care le au. Plin de bucurie, entuziasm si energia necesara sa faca toate aceste lucruri sunt o adevarata priveliste pentru cei ce ii vad.

Ma gandesc totusi cu inima trista gandindu-ma ca nicaieri in toata acea foarte mare tara nu exista centre de tabere asa cum avem noi, dar sunt atat de multi copii ce au nevoie de ele. Inima mea plange pentru asta si ma rog sa pot sa ajung vreodata sa fac ceva in domeniul asta.

Apoi mi se face dor de centrul de pregatire Tineri Pentru Misiune din orasul unde am fost, ei aveau lucrari cu copii din mahala si lucrari de evanghelizare si plantare de biserici pe sate. Totodata ei pregatesc tineri indieni pentru a aduce o schimbare in tara lor.

Ultima saptamana din Mai am petrecut-o in Kalcuta. Un oras plin de catedrale mari ramase de pe vreme ocuparii britanice. Strazi mult mai late decat in nord, dar si mult mai aglomerate. Acelasi trafic infernal tipc regiunii. Si undeva in aglomeratia aceea sunt niste case ale Misionarelor Caritati care ajuta oameni uitati de lume in acest asa de mare vacarn. Oameni fara speranta si framantati de tot felu de boli ocupa sutele de paturi din aceste case. Cativa voluntari si cateva maicute le dau o ingrijire medicala de baza, le pregatesc masa si ii hranesc pe cei ce nu pot sa se descurce singuri. Ajuta la spalat de haine si asternuturi, si fac curat in aceste imense case cu 2-3 nivele si cam 80-100 de paturi pe nivel – intr-o singura camera.  Cata suferinta si cata tristete sta ascunsa in ochii acelor femei si barbati … sau chiar si copii .. disperare … deznadejde… razbunare … manie … sunt doar cateva dintre reactiile ce stau sa explodeze in inima lor.  Au nevoie de Adevaratul Medic ce se atinge de suflet si apoi de trup. Au nevoie de Apa vie si de Painea vieti pentri a avea Viata din Belsug. Pentru a mai putea primi iubire, in ciuda faptului ca nici ei nu se mai suporta uneori pe ei insisi. E trist. Foarte trist.

O tara in care oameni isi fac la propriu zei cu mqainile lor pentru a se inchina lor. O tara cu locuri asa de afectate de saracie. Otara cu o asa varietate de religii si puteri. O tara a culorilor si mirosurilor, a varietatii atat naturale -vegetale si animale – cat si in structuri sociale – credinte – sau  infatisari a oamenilor.

India e o tara pe care sau o iubesti sau o urasti.

Eu am urat-o la inceput – Mi-a fost foarte greu sa ma obisnuiesc cu mirosul (gunoaielor) si praful din aerul cald al indiei. Aglomeratia si agitatia zilnica si mai ales cea din timpul noptii. Varietatea intreaga de tantari, furnici si tot felu de altfel de goange ce misuna pe oriunde in patul tau. Nu e neaparat locul sau  mediul cel mai placut. Insa Isus a umblat printre acesti oameni. Isus iubeste acesti oameni.  Si El ne zice sa ne uitam la seceris cat este de mare si cat de mare nevoie de lucratori, si imediat dupa ne trimite sa mergem, sa ne pese de acest seceris si nu doar sa meditam asupra nevoilor ci sa face ceva!

Fie ca Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare sa facem ceva! Iar acest ceva poate fi foarte specific pentru fiecare dintre noi. Fie te rogi, fie daruiesti … sau chiar mergi tu insuti in aceasta tara ce are nevoie sa auda Adevarul!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s